Propuneri pentru art. 14 din statut

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Propuneri pentru art. 14 din statut

Mesaj  scm_mbb la data de Mar Mar 24, 2009 11:10 pm

Stimati confrati

Asa dupa cum am promis, voi veni cu cateva punctele de vedere privind proiectul de statut. Sigur ca nu detin adevarul absolut. De aceea va rog sa postati parerile voastre fie la acest articol, fie la altele, dar cu rugamintea de a deschide, pentru fiecare articol din proiect, un nou topic.

Prevederi din proiect:

Art.14. (1) Concursul sau după caz examenul pentru ocuparea postului de secretar al comunei, oraşului, municipiului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului se organizează de prefect, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data la care postul a devenit vacant.
(2) Comisia de concurs respectiv examen este formată din:
reprezentantul prefectului, ca preşedinte al comisiei;
reprezentantul preşedintelui consiliului judeţean;
reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
reprezentantul Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din România;
u3 consilieri locali, numiţi de consiliu prin hotărâre.
(3) Componenţa nominală a comisiei se stabileşte prin ordin al prefectului.


Varianta propusă:

Art.14. (1) Concursul sau după caz examenul pentru ocuparea postului de secretar al comunei, oraşului, municipiului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului se organizează de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data la care postul a devenit vacant.
(2) Comisia de concurs respectiv examen este formată din 7 membri:
3 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din care unul preşedintele comisiei;
2 reprezentanţi propuşi de prefectul judeţului, din care face parte unitatea administrativ-teritorială;
1 reprezentant propus de preşedintelui consiliului judeţean, din care face parte unitatea administrativ-teritorială;
1 reprezentant al comisiei de disciplină constituită la nivel judeţean, din care face parte unitatea administrativ-teritorială;
1 reprezentant al Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din România;
(3) Secretariatul comisiei de concurs este asigurat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
(4) Componenţa nominală a comisiei se stabileşte prin ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.


Motivare:
1. Organizarea concursului de către A.N.F.P. ar avea ca rezultat recrutarea unor secretari cu adevarat profesionişti eliminându-se astfel intervenţia politicului. Totuşi, urmare a rezultatelor finale, secretarul trebuie numit prin ordin al prefectului.
2. Nu este oportun ca, din comisia de concurs, să facă parte nici un ales local din unitatea administrativ-teritorială unde secretarul urmează să îşi desfăşoare activitatea din următoarele considerente:
a) alesul local este alesul poporului. Din păcate acestuia nu i se cer nici un fel de studii. (Am intrat în sistem la 1 iulie 2004. Pregătindu-mă de concurs, am aflat, dar din păcate nu mai ţin minte sursa, că la alegerile locale din 2004, 72 de aleşi locali erau analfabeţi, în adevăratul sens al cuvântului şi peste 70% analfabeţi funcţionali).
b) De cele mai multe ori, alesul local (primar, viceprimar sau consilier) este la primul mandat şi nu are nici cele mai elementare noţiuni din domeniul administraţiei publice. Când am suţinut proba de interviu, mi-a plăcut sinceritatea unui consilier local care i-a spus secretarului judeţului: - Doamnă, eu abia am un liceu făcut la seral şi sunt consilier de câteva săpămâni. Ce întrebare pot să-i pun la domnul? Nu vedeţi câtă şcoală are? (absolvisem şi un curs postuniversitar)
c) Ar impune propriu canditat, aşa cum a afirmat un viceprimar: „ Omul din satul nostru e mai bun ca secretar, chiar dacă nu are facultate”.

scm_mbb

Mesaje : 28
Puncte : 51
Reputatie : 0
Data de inscriere : 20/03/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum